Originea numelui:

Tinos îsi are numele de la Regele Tino, primul locuitor al insulei si seful unui grup de Ioanini din Karia Asiei Mici, care au locui primii insula în preistorie. O traditie locală pune numele pe seama regelui Tinos. Rapoarte ulterioare numesc de asemenea insula – „Hydroussa”, datorită prezentei multor surse de apă si râuri în acest loc, dar si „Ofioussa” sau „Fidoussa”, derivate de la numărul mare de serpi (fidia) care se găseau acolo. În conformitate cu unii oameni de stiinsă, ultima explicasie a fost gresit interpretată si anume că „Fides” sau „Efides” este o specie a cedrului care creste pe insulă (astăzi poate fi găsit doar în zona Panormos) si nu reptile. Statutul special al acestui cedru se păstrează în viata locuitorilor prin larga lui folosintă în constructia clădirilor precum case ori staule pentru că este rezistent la termite si umezeală.

În timpurile vechi, Aristofanes se referea la Tinos ca „Skordoforos” pentru calitatea foarte bună a usturoiului ce se găsea aici (skordo). Callimachus îl numeste „Agathousa”, Aristotel „Hydrousa” si de la Demostene la Echinus vine denumirea de „Erousa”. Astăzi Tinos este, de asemenea, numit „Insula lui Aeolus”- zeul vântului, denumire ce vine de la vânturile nordice puternice prezente pe insulă.

Mitologie
Tinos îsi poartă miturile si traditiile ca oricare alt loc din Grecia. Muntele „Tsiknias”, cel mai mare vârf de pe insulă (714 metri), este legat de mitologie. În timpurile străvechi era numit „Girai Petrai” (pietrele vechi), sau „Gyros”, datorită unor „Gyraieis”, unul dintre cele 12 triburi ale Tinosului, care populau versantii sudici. În conformitate cu ce spune Appollodorus, după campania Argonaţilor, „Argo” a ancorat aproape de insulă si amândoi copiii lui „Borias” (care înseamnă Nord) împreună cu „Oritheias”, „Zitis” si „Kalain”, au găsit un ascunzis pe acest munte. Hercules s-a înfuriat deoarece „Vorias” l-a sugrumat pe prietenul său „Ila”, cu vânturile sale, si prin urmare i-a urmărit, i-a omorât si i-a îngropat separat în acest loc. Se spune că atunci când tatăl lor, „Vorias”, a aflat aceasta, a jelit si, din pricina marii furii, a lăsat vânturile libere pe insulă pentru a sufla cu furie până astăzi.

Un alt mit se bazează pe poemele lui Homer. În Odiseea se narează că „Ajax” (Aias din Lokrid) s-a întors din Troia si a naufragiat pe tărmurile Tinosului. Din cauza faptului că a arătat „hybris” (însemnând dispret) fată de Poseidon, zeul l-a omorât pe „Tsiknias”. Alte surse antice arată că, în aceeasi zonă, zeul Aeolus sau „Borias” a fost adorat si închinătorii au alcătuit un sanctuar si un cătun acolo. Se spune de asemenea că „Tsiknias” are numele de la „tsikna” (mirosul de la carne friptă) când unele animale au fost sacrificate în cinstea zeului. Vasele si ceramica descoperite în acest sit reprezintă o dovadă a acestei versiuni.

Relatia dintre acest munte, „Borias” şi „Aeolus” este asa de puternică, din pricina faptului că muntele este de obicei înnorat si vârful lui se ascunde după ceata abundentă.

Retrospectiva istorică

Tinos, în conformitate cu anumite descoperiri arheologice, a fost locuit încă din preistorie. Este una din insulele grecesti care prezintă semnele unei locuiri continue. În conformitate cu traditia, primii locuitori au fost „Kares” si „Leleges”. Cele mai vechi rămăsite găsite pe insulă sunt într-un oras numit Vriocastro sau Vrecastro. Asezarea umană de aici care îsi are începutul în perioada Epocii Bronzului, sau a Primei Epoci Cicladice, este documentată de ceramica găsită în zonă, si a fost mai târziu fortificată în perioada mijlocie a „Epocii Bronzului” sau la mijlocul Epocii Cicladice (2300-1600 î. Hr.). În general, în timpul acelei epoci, fenomenul concentrării populatiei într-o localitate strategică era des întâlnit, ca în Vriocastro.

Asa precum mormântul Sfintei Tecla dovedeste, (situat aproape de satul Pyrgos care datează din sec. XII î. Hr.), istoria insulei continuă prin Epoca Miceniană. În perioada „Secolelor Negre” (sec. XII-X î. Hr.) pirateriile si invaziile întreprinse de către

Natiunile Mării” sunt observabile în toată Mediterana. Aceste atacuri erau evitate prin mutarea asezărilor umane în locuri care sunt în mod natural alcătuirile ca fortărete. Zidul Ciclopian datează din această perioadă, în „Xomburgo”. Rămăsitele Perioadei Geometrice (sec. IX-XVIII î. Hr.) se găsesc în apropierea satului „Kardiani” si, în special, în câteva morminte – numite de altfel Necropola Geometrică- deodată cu alte antichităti, care au fost descoperite. În timpul Antichitătii timpurii (sec. VII î. Hr.) centrul insulei a fost transferat în Xomburgo. De la săpăturile lui N. Kontoleon, efectuate la mijlocul secolului ultimului secol, cea mai importantă descoperire este sanctuarul „Măritei Zeite” numită Demetra (sau Ceres în latină) si vasele de artizanat găsite înăuntru. După această epocă instabilă si după invazii, Tinos, împreună cu alte multe locuri din Grecia, si-a transferat centrul de la fortificatia naturală – Xomburgo, către o locatie mai deschisă.

În timpul Antichitătii târzii (sec. VI î. Hr.), ca si în perioada clasică, această capitală a fost descoperită într-un loc mai jos ca altitudine din jurul Bisericii Fecioarei Maria. Ceea ce merită mentionat, dimpreună cu alte importante capodopere ale acestei perioade, este Viaductul lui „Linopi” (construit între 549 – 542 î. Hr.) din timpul epocii lui Peiristratus, care viaduct oferea apă orasului – port (Chora) până în 1934. Pe lângă acesta se află si Templele lui Poseidon si Amfitria de la „Kionia”, un loc dedicat adorării lor. Acesta a fost singurul templu din Ciclade dedicat zeului mării.

În continuare, într-o perioadă certă de timp, acest zeu a fost adorat ca vindecător în Tinos. În 338 î. Hr., Filip al II-lea a cucerit Cicladele si după moartea lui Alexandru cel Mare, Antigonus si mai târziu Ptolemeu (regele Egiptului) au stăpânit Tinosul. După anul 300 î. Hr. Tinos a fost liber si mai târziu, în 270 î. Hr., a fost declarat Insulă Sfântă. În 146 î. Hr. Romanii au stăpânit insula si Tinos a devenit o regiune în provincia Asia Minor. În ciuda acestui fapt s-a bucurat de autonomie si libertate până la sfârsitul sec. al II-lea d. Hr., când pirateria cu repetate subjugări ale locuitorilor au lovit insula. În timpul epocii bizantine a căzut în obscuritate pentru că era atacată de diversi inamici (arabi, saracini, goti, otomani si altii). Mai târziu câteva cutremure au lovit insula, combinate cu ani consecutivi de epidemii (una dintre ultimele durând 50 de ani) au decimat populatia. Până la cruciati, asa numitii „Franci” (cruciati vestici), Tinosul a experimentat „Anii Negri”. În 1207, fratii venetieni Andrei si Ieremia Ghizi au obtinut administrarea Tinosului si Mykonosului. Ghizii au fortificat Castelul Xomburgo pentru a oferi securitate insulei, deoarece până atunci era fără apărare împotriva invadatorilor din cauza lipsei zidurilor de fortificare.

Tinos este singura insulă care nu a căzut niciodată în stăpânire Imperiului Otoman, cu exceptia anului 1715 pentru o scurtă perioadă de timp. Aceasta s-a întâmplat când Xomburgo a fost dezertat de către locuitori si capitala insulei a fost mutată pe locul actualei capitale. O scurtă ocupatie rusească a urmat, iar în 1821 primul sat în Tinos care a ridicat steagul revolutiei grecesti a fost „Pyrgos”, sub conducerea lui G. Palamaris. Găsirea icoanei Buneivestiri a dat curaj si credintă luptătorilor pentru eliberare, a sprijinit tenacitatea si astfel s-a ajuns la victoria împotriva Imperiului Otoman. După eliberare insula a înflorit în fiecare domeniu, în mod special în cultură si în artă. Ca o consecintă, insula Tinos a devenit locul de nastere al unor importante personalităti în această perioadă de timp. Majoritatea au oferit sprijinul lor pentru bătăliile neamului, dând adăpost refugiatilor si mai târziu a contribuit substantial la rezistenta natională împotriva ocupatiei germane a Greciei.

Vechile monede din Tinos

Vechile monede descoperite în Tinos reprezintă un mare interes datorită faptului că au gravate pe ele trăsături considerabile ale insulei. O monedă anume, care de altfel a fost cea mai prevalată în acest timp, poartă bustul zeului antic al mării Poseidon reprezentat pe o parte, în timp ce pe cealaltă este un trident (simbolul aceluiasi zeu) înconjurat de doi delfini. De aceea presupunem că Tinos, prin această monedă a dorit să rămână o putere navală. Alte monede vădesc o productie abundentă de vin pe insula înfătisând fie pe Bachus, tinând struguri, fie pe Thyrsus, fie pe Zeus.

Date importante ale insulei

TINIA 1895
„Jocurile Tinia”, precursoarele Jocurilor Olimpice moderne din 1986 în Atena, au fost celebrate în perioada a trei zile cu ocazia sărbătorii de pe 15 August 1895.

Ele au constituit renasterea Jocurilor Olimpice din 1896, la multă vreme după renunțarea lor (sec. al IV-lea î. Hr.). Ele reflectă spiritul Olimpic, În vreme ce jocurile au fost integrate în sărbătorile bisericesti ca si cum ar fi fost în vremurile antice. Atletul tinosian si avocatul Xenofon Sohos au avut initiativa organizării lor. După refuzul Asociației Elene de Gimnastică de Pretutindeni, Asociatia Natională de Gimnastică a acceptat să sponsorizeze proiectul. Marea putere si strălucire pe care Biserica Fecioarei Maria le-a avut în obtinerea libertătii si a nerăscumpărării Greciei pot fi dovedite prin prezenta numărului mare de credinciosi si vizitatori care au venit să participe. În continuare este demn de mentionat faptul că Sfântul Institut Grec al Buneivestiri din Tinos a oferit cel mai însemnat suport financiar. Suma de 2.000 de drahme (o sumă substantială în acea vreme) este o indicatie a mărimii sponsorizării de către Sfântul Institut, în comparatie cu 70 de drahme cu care a contribuit Municipalitatea din Tinos. De la „Tinosieni” din 1895, doar două medalii au fost păstrate. Pe o parte, este o gravură reprezentând scena Buneivestiri si pe partea cealaltă un soldat dezarmat este înfătisat, ca simbol al păcii pe care acele jocuri au vrut sa o însemne. După 111 ani, în 2006, jocurile „Tinosienii” au fost încă o dată celebrate la locul lor natal. Toate institutiile locale au participat la acest eveniment sportiv, sponsorizându-l în acelasi timp. Ca în 1895, Asociatia Natională de Atletism a initiat organizarea pe lângă participarea la ele. După succesul Jocurilor, s-a decis că „Tinosienii” vor fi organizate pe insulă la fiecare 4 ani, întocmai la fel ca Jocurile Olimpice.